De ce pacientul trebuie să poarte ochelari de protecție în cabinetul stomatologic?

În ultimii ani, clinicile și cabinetele stomatologice din România s-au dezvoltat extrem de mult și pun, pe primul plan, siguranța pacientului. Sau, cel puțin ar trebui să facă acest lucru. Tocmai de aceea, persoanele care au ajuns în ultima perioadă pe scaunul stomatologului, au constatat că asistenta sau medicul le pune o pereche de ochelari de protecție, înainte de a începe tratamentul. Ce este cu acest accesoriu care se află de ani buni în Clinicile Dentare Dr. Leahu și de ce este el necesar?

Pentru a putea realiza un tratament eficient și pentru a putea studia întreaga cavitate orală cu atenție, de cele mai multe ori medicul dentist utilizează o lampă specială, care produce o lumină foarte puternică. Acesta este principalul motiv pentru care toți pacienții, atât cei mari cât și cei mici, sunt obligați să utilizeze ochelari de protecție în cabinetul stomatologic.

Totodată, există tot felul de tratamente în care este posibil ca lichidul utilizat de medic să sară și să ajungă pe fața pacientului. Ca de exemplu, igienizarea dentară profesionalăși fluorizarea cu Air Flow (Aparatul cu Air Flow cu particule de bicarbonat de sodiu care acționează individual pentru o igienizare eficientă a întregii danturi). Întrucât pacientul se află pe scaunul stomatologic într-o poziție orizontală, o picătură de lichid în ochi poate fi de-a dreptul neplăcută. Așadar, ochelarii sunt cei care îi ajută pe pacienți să-și protejeze ochii.

Mai există un motiv pentru care se folosesc ochelarii de protecție. Întrucât medicii stomatologi lucrează cu instrumente grele și, majoritatea dintre ele foarte ascuțite, ochelarii acționează ca un scut pentru ca pacientul să se simtă pe scaunul stomatologic în deplină siguranță.

Lasă un răspuns